Executia lucrarilor de constructii

INCEPEREA LUCRARILOR

Lucrarile de construire pot incepe numai dupa ce a fost obtinuta Autorizatia de construire (A.C.) si au fost anuntate Primaria locala si Inspectoratul de stat in constructii si au fost achitate taxele legale . Anuntul se face cu minimum 5 zile inainte de inceperea lucrarilor.

La inceperea lucrarilor, la locul constructiei trebuie sa existe un panou de identificare a santierului de constructii pe care sunt inscrise date despre.

EXECUTIA LUCRARII

Constructia poate fi realizata in regie proprie sau cu o firma specializata.

In perioada executiei constructiei proiectantului ii revine obligatia de a urmari realizarea pe santier a fazelor determinante specificate in documentatia de autorizare.

Realizarea constructiei in regie proprie conduce la obtinerea unor costuri mai scazute. Aici exista insa riscul aparitiei unor erori grave in executare lucrarilor de construire, generate de necunoastere, folosirea de personal slab sau deloc calificat, aprecieri eronate ale cantitatilor de materiale si achizitionarea acestora la preturi mari sau necorespunzatoare calitativ.

In aceasta situatie s-ar impune angajarea unui diriginte de santier.

Dirigintele de santier este persoana fizica imputernicita de catre investitor cu atributii si competente privind verificarea calitatii materialelor si produselor de constructii puse in lucrare si/sau cu verificarea executiei corecte a lucrarilor de constructii. El este, din punct de vedere tehnic, reprezentantul beneficiarului in raporturile sale atat cu executantul cat si cu proiectantul.

Realizarea constructiei cu o firma specializata poate asigura calitatea lucrarilor de constructie si garantii din partea constructorului privind constructia, calitatea lucrarilor executate si incadrarea in termenele de executie planificate.

In conditiile supravegherii de catre un diriginte de santier independent a tuturor lucrarilor realizate pe santier si stabilirea unui pret ferm la inceperea constructiei, se asigura evitarea unor cheltuieli suplimentare dupa inceperea lucrarilor, fara rabat asupra cantitatii si calitatii materialelor introduse in opera precum si a calitatii reale a lucrarilor executate de catre constructor.

Lucrarile de construire trebuie sa se faca in conformitate cu prevederile proiectului aprobat.Orice neconcordanta se considera nerespectare a autorizatiei de construire si se sanctioneaza ca atare.

Derogari de la prevederile proiectului se pot face prin dispozitii de santier emise de catre proiectant, la cererea beneficiarului, cu suportarea de catre cel din urma a costurilor suplimentare de proiectare.

<